Uleiuri angrenaje industriale

Ce cedează într-un reductor și de ce

Un angrenaj închis nu se uzează uniform. Modurile de avarie sunt distincte și cer răspunsuri diferite de la ulei: gripajul apare la sarcină mare și viteză mare, când filmul se rupe termic — se combate cu aditivare EP și cu viscozitate suficientă. Micropittingul apare exact invers, la viteze mici și film subțire, și lasă flancul mat, ca șlefuit; nu îl rezolvă mai mult EP, ci o formulare testată explicit pentru el. Uzura abrazivă vine din contaminare, nu din formulare. Iar pe reductoarele melcate problema e frecarea de alunecare, care produce căldură — de aici uleiurile PAG, care reduc coeficientul de frecare într-un mod pe care un mineral nu îl atinge, cu prețul incompatibilității cu aproape orice altceva.

Norme, clase și tipuri de bază

Referința europeană este DIN 51517-3, care definește clasa CLP — ulei de angrenaje cu aditivi de antiuzură, antioxidare și anticoroziune. Echivalentele internaționale sunt ISO 12925-1 CKC și CKD, respectiv AGMA 9005 pe partea americană. Clasele de viscozitate uzuale merg de la ISO VG 68 pe reductoare rapide până la ISO VG 680 pe acționări foarte lente și puternic încărcate; VG 220 și 320 acoperă majoritatea reductoarelor industriale. Baza contează la fel de mult: mineralul e alegerea implicită, PAO-ul aduce interval de schimb de câteva ori mai lung și comportare bună la rece, iar PAG-ul se folosește pe melcate și pe temperaturi înalte. Acolo unde reductorul e într-o instalație alimentară, echivalentul e un ulei de angrenaje înregistrat NSF H1.

Greșeli frecvente la reductoare

Cele mai multe se fac cu bună intenție, ceea ce le face greu de prins:

Trecerea la o clasă superioară „ca să fie mai sigur". Un VG 320 pus în locul unui VG 220 crește pierderile prin frecare, iar reductorul lucrează mai cald decât înainte.
Completarea unui PAG cu mineral sau PAO. PAG-urile sunt incompatibile cu majoritatea celorlalte baze și cu unele vopsele interioare și garnituri.
Alegerea pe EP acolo unde problema e micropittingul — flancul continuă să se degradeze indiferent cât de mare e capacitatea de sarcină declarată.
Aerisirea ignorată: un reductor care respiră prin aerisitor nefiltrat trage praf și umezeală la fiecare ciclu termic.
Nivelul verificat doar la oprire rece, când uleiul e tot în baie. Diferența față de nivelul real în funcționare a golit multe reductoare pe jumătate.