Fluide transfer termic

Un fluid care nu unge nimic

Fluidul de transfer termic e singurul produs din catalog a cărui sarcină nu are legătură cu frecarea: transportă căldură de la sursă la consumator, într-un circuit închis, la temperaturi la care un ulei obișnuit s-ar descompune în câteva zile. Ce contează sunt conductivitatea termică, căldura specifică, viscozitatea la temperatura de pompare și, mai presus de toate, stabilitatea termică. Degradarea are două forme, cu efecte opuse: cracarea produce fracții ușoare care coboară punctul de aprindere și pot presuriza vasul de expansiune, iar polimerizarea produce fracții grele care se depun pe pereții serpentinei și izolează exact suprafața prin care trebuie să treacă căldura. Un circuit lăsat să se degradeze nu se oprește brusc — pierde randament luni la rând, apoi se înfundă.

Tipuri și limite de temperatură

Uleiurile minerale foarte rafinate acoperă regimurile până la aproximativ 300–320 °C în fază lichidă și sunt alegerea uzuală în industria alimentară, prelucrarea lemnului, textile și prese. Fluidele sintetice — pe bază de hidrocarburi aromatice sau de esteri — merg mai sus și tolerează mai bine ciclurile termice repetate, cu prețul unui cost inițial mai mare. Referința pentru clasificare este DIN 51522, iar pentru exploatare contează în egală măsură temperatura maximă la peliculă (nu cea din masa fluidului, care e întotdeauna mai mică) și debitul minim care menține curgerea turbulentă. Într-un circuit alimentar sau farmaceutic, unde contactul incidental e posibil, echivalentul este un fluid înregistrat NSF HT1.

Ce se monitorizează într-un circuit termic

Analiza anuală costă mult mai puțin decât o serpentină înfundată:

• Punctul de aprindere: scăderea lui arată cracare termică și e primul semnal că temperatura la peliculă e prea mare.
• Viscozitatea: creșterea arată polimerizare, deci depuneri care urmează pe suprafețele de schimb.
• Indicele de aciditate, ca măsură a oxidării — un circuit care aspiră aer prin vasul de expansiune deschis îl va arăta primul.
• Debitul, nu doar temperatura. Sub debitul minim curgerea devine laminară, filmul de lângă perete se supraîncălzește și fluidul se degradează local, chiar dacă termometrul arată bine.
• Nu completa cu alt tip de fluid. Amestecul mineral–sintetic poate coborî stabilitatea sub cea a ambelor componente.